Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, solicitând inițierea procedurilor legale pentru organizarea unui referendum consultativ privind neutralitatea țării. Potrivit acesteia, referendumul ar trebui să fie organizat concomitent cu alegerile parlamentare din 2025, pentru a permite cetățenilor să-și exprime opinia asupra acestui subiect crucial.
„Soarta Moldovei depinde de decizii curajoase. Neutralitatea trebuie apărată prin referendum! Domnule Grosu, găsiți curajul politic!”, a transmis Irina Vlah în cadrul scrisorii, subliniind că asigurarea păcii este prioritară și că statutul de neutralitate reprezintă fundamentul stabilității țării.
În scrisoare, politiciana a reamintit că statutul de neutralitate a fost consfințit în Constituție acum 30 de ani, dar în ultimii ani a fost pus la îndoială de unii oficiali care sugerează renunțarea la acesta în favoarea aderării la o alianță militară. Ea a subliniat că asemenea declarații creează temeri în rândul cetățenilor, care se tem că Republica Moldova ar putea fi atrasă în scenarii ce ar submina pacea.
„Pentru noi, cei din Partidul Republican ‘Inima Moldovei’, asigurarea păcii este o prioritate absolută. Neutralitatea este piatra de temelie care trebuie să stea la baza tuturor eforturilor de menținere a păcii. Este extrem de important ca poporul să se expună asupra acestui subiect și să punem capăt speculațiilor pentru mulți ani înainte”, a declarat Vlah.
Adresându-se direct lui Igor Grosu, liderul partidului a afirmat că acesta, în calitatea sa de președinte al Parlamentului și al partidului de guvernare, deține toate pârghiile pentru a iniția și a vota proiectul de hotărâre privind data desfășurării referendumului. Ea a subliniat că organizarea referendumului concomitent cu alegerile parlamentare ar permite economisirea resurselor financiare și ar răspunde dorinței cetățenilor.
„Suntem în contact permanent cu oamenii, iar dorința lor este clară: vor ca referendumul să fie organizat odată cu alegerile parlamentare. Veți da dovadă de responsabilitate și maturitate politică dacă veți lua în considerare această cerere legitimă. În cazul în care nu veți da curs demersului nostru, ne rezervăm dreptul de a lua alte decizii pentru a asigura că voința oamenilor va fi implementată”, a avertizat Irina Vlah.