Mark Zuckerberg, CEO al Meta, a vorbit recent despre provocările întâmpinate în implementarea unui sistem de verificare a informațiilor pe platformele companiei, subliniind problemele legate de percepția publicului și de direcția pe care a luat-o inițiativa.
Potrivit lui Zuckerberg, inițial, scopul a fost de a introduce un sistem limitat, concentrat exclusiv pe cele mai evidente dezinformări. „Am încercat să punem în aplicare un sistem care să gestioneze acest lucru, și, la început, am încercat, practic, să-l facem astfel încât să fie foarte limitat. Am spus: bine, o să avem acest sistem în care există fact-checkeri independenți care pot verifica cele mai grave cazuri, adică lucruri foarte clare, cum ar fi ‘Pământul este plat’, știți, lucruri de genul acesta.”
Zuckerberg a explicat că intenția inițială a fost să nu se implice în judecarea opiniilor personale, ci să verifice doar informațiile false extreme. „Punctul nu era să judecăm opiniile oamenilor, ci să oferim acest strat pentru a verifica unele dintre lucrurile care păreau cele mai extreme.”
Totuși, sistemul a evoluat într-un mod diferit de intenția inițială. „Cred că, într-o anumită măsură, s-a întâmplat asta pentru că unii dintre cei care aveau rolul de fact-checking, o mare parte din industrie, sunt concentrați pe verificarea informațiilor politice. Așa că s-a îndreptat cumva în această direcție”, a explicat CEO-ul Meta.
Această schimbare de direcție a generat nemulțumiri în rândul utilizatorilor. „Oamenii au simțit că verificatorii erau prea părtinitori, nu neapărat în ceea ce decideau, deși uneori oamenii erau în dezacord cu asta, dar mai ales în ceea ce alegeau să verifice în primul rând.”
Zuckerberg a recunoscut că acest sistem a erodat semnificativ încrederea publicului, mai ales în Statele Unite. „După ce am trecut prin tot acest proces, cred că este ceva care seamănă cu ‘1984’ sau una dintre acele cărți, unde e o pantă alunecoasă. Și a ajuns într-un punct în care distrugea atât de multă încredere, mai ales în Statele Unite, să avem acest program.”
În cele din urmă, Zuckerberg a concluzionat: „Cred că acum câțiva ani am început să ajung la concluzia că va trebui să schimbăm ceva în privința asta.”
Recent, fondatorul Facebook (Meta) a anunțat că nu va mai colabora cu verificatorii de informații. În Republica Moldova, această colaborare era realizată prin Stop Fals, gestionat de API. Acest proiect și conducerea lui sunt adesea văzute ca fiind apropiate de PAS și Maia Sandu, iar acțiunile lor par să confirme această legătură. Mai mult, Stop Fals a ignorat de multe ori presa favorabilă guvernării și s-a concentrat pe presa sau politicienii critici la adresa PAS și Maia Sandu. Din acest motiv, redacția noastră i-a numit „latrină”, la fel ca pe Mediacritica.