PSDE cere demisia premierului Dorin Recean

Partidul Social Democrat European (PSDE) a solicitat demisia prim-ministrului Dorin Recean, considerându-l direct responsabil pentru criza gravă din sectorul energetic, care afectează Republica Moldova în plin sezon rece. Formațiunea politică a subliniat că guvernarea actuală, în frunte cu premierul, nu a luat măsurile necesare pentru a preveni această situație, în ciuda avertismentelor privind o posibilă criză.

PSDE a acuzat guvernarea că, în loc să prioritizeze securitatea energetică a țării, s-a concentrat pe acțiuni electorale și propagandă politică, lăsând în urmă problemele vitale ale cetățenilor. Totodată, formațiunea a cerut instituțiilor statului să investigheze cauzele crizei și să adopte măsuri legale împotriva celor responsabili.

“Situația de pe piața gazelor naturale, care a generat o criză profundă în plin sezon rece și care va genera, fără îndoială, efecte în lanț, nu poate fi pusă pe seama unui grup mic de persoane, iar demiterea unui ministru nu este nici pe departe suficientă.

Oricât s-ar încerca acum pasarea responsabilităților, vinovată pentru această criză este întreaga guvernare, în special premierul Dorin Recean, care poartă răspundere directă pentru activitatea ministerelor aflate în nemijlocita sa subordonare.

În aceste condiții, corect ar fi ca, împreună cu ministrul Energiei, să plece în demisie și șeful Cabinetului de miniștri, cel puțin din considerentul că era obligat să se asigure că Republica Moldova nu se va confrunta cu o nouă criză energetică și să intervină la timp, atunci când au apărut primele semnale de alarmă.

Este evident și confirmat public că premierul Recean a fost informat despre o posibilă situație de criză, care ar putea aduce prejudicii statului, însă el a preferat să împartă ziare electorale și să facă propagandă politică, în loc să se ocupe de administrarea treburilor publice.

Securitatea energetică este un domeniu vital și nu poate fi lăsată pe seama unei persoane sau a unui grup de persoane, este o prioritate a întregii clase guvernante. În mod normal, subiectul asigurării cu resurse energetice ar fi trebuit să fie pe agenda Consiliului Suprem de Securitate și să fi fost deja examinat la cel mai înalt nivel. Această instituție se preocupă însă, în continuare, de teme inventate cu carcater eminamante electoral, care nu au nicio relevanță pentru bunăstarea și siguranța cetățenilor.

Astfel, Partidul Social Democrat European cere demisia imediată și necondiționată a prim-ministrului Dorin Recean, ca persoană direct responsabilă pentru acest prejudiciu enorm adus cetățenilor și statului în ansamblu. De asemenea, le cerem instituțiilor responsabile să se autosesizeze în acest caz și să întreprindă toate măsurile legale care se impun”, este comunicatul PSDE.

Total
0
Shares
Total
0
Share