Procesul de documentare și soluționare a contravențiilor urmează să fie digitalizat, conform unui proiect de lege examinat de Comisia juridică, numiri și imunități. Elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, proiectul va fi prezentat spre aprobare deputaților în prima lectură.
Inițiativa prevede completarea Codului contravențional pentru a permite documentarea, examinarea și soluționarea contravențiilor și în format electronic, prin utilizarea semnăturii electronice simple. Aceasta implică semnarea de mână, scanarea imaginii într-un fișier sau încărcarea unei semnături într-o aplicație, care să o aplice pe documente în format electronic.
Potrivit autorilor, digitalizarea va crește eficiența operațională, va reduce costurile și timpul de așteptare, asigurând un acces mai extins la serviciile publice pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei din mediul rural sau cu mobilitate redusă. De asemenea, înregistrarea digitală a semnăturilor și a modificărilor va îmbunătăți transparența și securitatea datelor.
În prezent, 44 de autorități și instituții publice au competențe în constatarea și soluționarea contravențiilor, urmând să beneficieze de aceste îmbunătățiri odată cu implementarea noilor reglementări.