Circa 55 milioane de dolari vor fi investiți, în următorii 5 ani, în eficiența energetică a clădirilor publice, modernizarea sistemului de alimentare cu energie termică și măsuri de răspuns în situații de urgență. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru implementarea Proiectului ”Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova (STEEM)”.
În cadrul acestui proiect, 46 de școli din întreaga țară vor beneficia de lucrări de renovare care includ izolarea termică a pereților și acoperișurilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de încălzire și iluminat.
De asemenea, vor fi instalate pompe de căldură și panouri fotovoltaice pentru a spori eficiența energetică și a reduce emisiile de carbon. Proiectul include și îmbunătățirea eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie termică în clădirile publice, inclusiv în 11 școli, prin instalarea a aproximativ 350 de puncte termice individuale și reconfigurarea rețelei de alimentare cu energie termică din sistemul centralizat. În plus, se vor implementa măsuri de răspuns în situații de urgență.
Proiectul va îmbunătăți condițiile de studiu pentru aproximativ 46 000 de elevi, profesori și personal auxiliar și va aduce economii semnificative de energie. Se estimează că lucrările de renovare și modernizare vor conduce la o reducere de până la 65% a consumului de energie în clădirile vizate.
”Acest proiect este esențial pentru tranziția țării noastre către o economie verde și pentru sporirea eficienței energetice în clădirile publice. Prin măsurile prevăzute, vom contribui la economii semnificative de resurse energetice, dar și la îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru mii de elevi”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Proiectul ”Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova” are un buget total de 54,5 milioane de dolari SUA, dintre care 50 de milioane vor fi acordate sub formă de împrumut de către BIRD, iar 4,5 milioane sub formă de grant, oferite de Fondul Fiduciar Multidonator ”Moldova – Dezvoltare, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare (M-GROW)”. Proiectul se va desfășura între 2024 și 2029 și va fi gestionat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).