În pofida protestului a numeroși reprezentanți ai organizațiilor pentru protecția drepturilor animalelor, fracțiunile PAS și PSRM în Consiliul Municipal Bălți au votat pentru aprobarea Regulamentului privind animalele de companie cu şi fără stăpâni, care prevede cazuri de eutanazie a patrupezilor.
În semn de protest împotriva acestei decizii, pe care au numit-o „inumană”, membrii fracțiunii Partidului Nostru au părăsit sala de ședințe.
„Trebui să găsim soluții umane și să investim în adăposturi, sterilizare și programe de adopție, dar nu să alegem calea cea mai simplă, dar și cea mai barbară. Partidul Nostru nu poate susține o asemenea practică inumană, motiv pentru care am decis să părăsim sala în semn de protest,” a declarat Elena Grițco, președintele fracțiunii Partidului Nostru în Consiliul Municipal Bălți.
Și primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a propus o metodă umană de rezolvare a problemei câinilor vagabonzi:
„Problema poate fi soluționată cu ajutorul Colegiului de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni. Vom încheia un contract cu ei, astfel încât cel puțin săptămânal să vină un grup pentru a efectua sterilizarea câinilor fără stăpân”.
Reprezentanții organizațiilor de protecție a animalelor, care au venit în sală să protesteze, au criticat regulamentul, invocând că acesta nu răspunde realităților. Ei au apelat la consilieri să nu adopte decizia de eutanazie a câinilor:
„Vă implorăm să lucrați cum se cuvine, să lucrați pentru înregistrarea acestor câini, sterilizarea lor și evidența. Să-i omorâți veți reuși oricând”, au declarat apărătorii drepturilor animalelor.
Aceștia țineau în mâini pancarte cu inscripții: „Nu regulamentelor sângeroase!”, „Suntem împotriva eutanasiei animalelor!”, „Cerem nu înghețarea, dar excluderea definitivă a punctului care prevede eutanasia!”
Regulamentul privind animalele de companie cu şi fără stăpâni prevede cazuri de eutanasie a câinilor. Pentru el au votat consilierii socialiști, PAS, cei din grupul lui Gigorișin și neafiliați. Partidul Nostru nu a participat la vot.