Angajata CNAMUP care a înjurat apropiații unei paciente la Ialoveni a fost concediată

Angajata Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) care a înjurat apropiații unei paciente la Ialoveni nu mai activează în cadrul instituției, scrie Realitatea.md

Potrivit ministrului Ala Nemerenco, contractul de muncă a fost reziliat.

Șefa de la Sănătate a precizat că a avut loc o anchetă și că specialista a fost agresată. În context, Nemerenco a îndemnat medicii de pe ambulanțe să cheme Poliția, dacă se pomenesc în situații de conflict.

”În așa cazuri, sunt obligați conform protocoalelor să implice serviciul de Poliție și să nu intre în conflict cu cetățenii. Este absolut inadmisibil, chiar dacă este creat un conflict, ca un personal medical să aibă asemenea comportament”, a declarat ministrul.

Amintim că marți, 3 decembrie 2024, pe rețelele de socializare a devenit virală o secvență video în care un medic de pe ambulanță strigă și înjură apropiații unei paciente. Incidentul a avut loc în raionul Ialoveni, pe 1 decembrie, iar angajatul CNAMUP susținea că ar fi fost agresat fizic. La fața locului a intervenit și Poliția, care a documentat cazul. Reprezentanții CNAMUP au precizat că au demarat o anchetă internă și s-au disociat de comportamentul medicului, iar Nemerenco a solicitat atunci demisia doctorului.

Total
0
Shares
Total
0
Share