Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, nu crede că mama care și-a bătut copilul, iar imaginile au ajuns în mediul online, suferă de o depresie postnatală. Totuși, Nemerenco a declarat că femeia urmează să fie evaluată din punct de vedere psihologic și psihiatric, scrie Realitatea.md
”De obicei, depresiile se manifestă sub o altă formă. Depresiile postnatale sunt însoțite de senzația de a nu dori să îngrijești copilul, de nepăsare, aceasta mai mult este caracteristică unor stări de psihoze manifestate într-o anumită formă. Mama urmează să fie evaluată din punct de vedere psihologic și psihiatric”, a declarat ministra.
Funcționara a vorbit și despre starea copilului de 1 an și 2 luni.
”Starea nu este gravă, la moment se află într-un centru special, care este pentru copii de vârstă fragedă. Este sub supraveghere, ne bucurăm că nu s-a terminat cu un final tragic”, a mai spus Nemerenco.
Ministrul Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că reprezentanții instituției acordă tot suportul necesar pentru ca copilul de 1 an și 2 luni, să fie în siguranță. Buzu a precizat că în acest sens au fost mobilizate toate serviciile specializate.