Germania se pregătește să găzduiască cel mai mare exercițiu de desfășurare aeriană din istoria NATO, Air Defender, o demonstrație de forță menită să impresioneze atât aliații, cât și potențialii adversari, precum Rusia, transmite HotNews cu referire la The Guardian.
În cadrul exercițiului care va începe săptămâna viitoare, 10.000 de participanți și 250 de aeronave din 25 de țări vor răspunde la un atac simulat asupra unei țări membre NATO.
Statele Unite trimit 2.000 de membri ai Gărzii Naționale Aeriene americane și aproximativ 100 de aeronave pentru a lua parte la manevrele de antrenament din 12-23 iunie, potrivit AP.
„Va demonstra fără nicio îndoială agilitatea și rapiditatea forței noastre aliate din cadrul NATO. Aș fi destul de surprins dacă va exista vreun lider mondial care să nu ia notițe despre ce va vedea în ceea ce privește spiritul acestei alianțe, ceea ce înseamnă puterea acestei alianțe. Și asta îl include și pe domnul Putin, a declarat ambasadoarea SUA în Germania, Amy Gutmann.
Șeful aviației germane, Ingo Gerhartz, a declarat că majoritatea celor aproximativ 2.000 de zboruri vor fi efectuate deasupra Mării Nordului și a Mării Baltice și că au fost depuse toate eforturile pentru a reduce perturbările traficului aerian civil, transmite Reuters
El a spus că speră să nu existe anulări de zboruri și că eventualele întârzieri să fie limitate la câteva minute. „Dacă vrem să demonstrăm că suntem pregătiți să apărăm această țară și această alianță, trebuie să acceptăm acest lucru. Nu primești securitate pe gratis”, a precizat Gerhartz.
Aproape 10.000 de cadre militare urmează să participe la exercițiul care, printre altele, va pregăti modalități de deplasare rapidă a întăririlor aeriene în Germania în cazul unui conflict cu Rusia.
Datorită locației sale în centrul Europei, Germania ar oferi un important centru logistic și o zonă de pregătire pentru NATO într-un astfel de scenariu. Chiar și în timp de pace, găzduiește peste 35.000 de soldați americani.
Gerhartz a declarat că nu se așteaptă la o creștere a activității militare rusești ca răspuns la exerciții, deoarece acestea au fost concepute pentru a fi defensive.
„Demonstrăm că teritoriul NATO este o linie roșie și că suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru din acest teritoriu – dar nu vom întreprinde niciun zbor spre Kaliningrad”, a spus el.