Mircea Geoană: NATO își va mări sprijinul politic și practic pentru Republica Moldova

Mircea Geoana, NATO DSG participated in a webstreamed meeting on artificial intelligence AI

Țările-membre NATO susțin integrarea europeană a Republicii Moldova, iar blocul militar își va mări sprijinul politic și practic pentru țara noastră, a anunțat marți, 6 iunie, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul unui briefing cu ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu, transmite Radio Europa Liberă.

„Viitorul Republicii Moldova este în familia democrațiilor europene”, a spus Mircea Geoană, precizând că blocul își va mări asistența pentru R. Moldova care, potrivit lui, continuă să fie sub riscul destabilizării din partea Federației Ruse.

La rândul său, Nicu Popescu a mulțumit aliaților NATO pentru susținerea R. Moldova în parcursul ei european și pentru ajutorul oferit R. Moldova până acum în lupta sa cu amenințările hibride.

Mircea Geoană l-a invitat pe Nicu Popescu la summit-ul NATO de la Vilnius, în iulie curent.

Tot pe 6 iunie, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat în cadrul summit-ului NATO în format București 9 (B9), de la Bratislava, că România „trebuie să întărească sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai NATO, mai ales pentru R. Moldova”.

„Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar. Victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal. În același timp, sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianță, așa cum era prevăzut la summit-ul NATO de la București, din 2008, este de neclintit. Trebuie, totodată, să întărim sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai NATO, mai ales pentru Republica Moldova, pentru consolidarea capabilităților sale de apărare și reziliență”, a declarat Iohannis.

Total
0
Shares
Total
0
Share